Tsurenko a învins-o pe Bouchard cu scorul de 6-7 (5), 7-5, 6-4, în două ore și 49 de minute.
În sferturile de finală, Lesia Tsurenko o va întâlni pe sportiva sârbă Jelena Jankovici, a 18-a favorită, care a trecut în optimi, tot marți, cu scorul de 6-3, 3-6, 6-3, de jucătoarea elvețiană Belinda Bencic, cap de serie numărul 31.
Tot marți, elvețianca Timea Bacsinszky, cap de serie numărul 27, a trecut în optimi de sportiva ucraineană Elina Svitolina, a 23-a favorită, scor 4-6, 6-1, 6-1, urmând să o aibă ca adversară în faza următoare pe jucătoarea americană Serena Williams, liderul mondial.
În celelalte două sferturi de finală se întâlnesc Simona Halep, locul 3 WTA, cu jucătoarea spaniolă Carla Suarez Navarro (locul 13 WTA și cap de serie numărul 12) și deținătoarea titlului, italianca Flavia Pennetta (numărul 16 mondial și cap de serie 15) cu jucătoarea germană Sabine Lisicki (cap de serie numărul 24 și locul 30 mondial).